Povestea omului de zăpadă

Într-o zi de  iarnă friguroasă, cu multă nea, două fetițe  se jucau în grădina din fața casei. Au început să facă bulgări de zăpadă, apoi i-au aşezat unul peste altul, ca un turn, și privindu-l, li s-a părut că ar putea să facă un omuleț de zăpadă.

         S-au dus în spatele casei să aducă niște obiecte cu care să-l orneze pentru ca el să semene cu un om adevărat. Căutând peste tot, au găsit într-un final: două cepe galbene şi una lunguiaţă roşie rămase rătăcite prin grădină. Mai găsiră o cratiţă veche pe care să o pună în vârful turnuleţului precum o pălărie, două cioturi de mătură din care să facă mâinile, niște cărbuni pe care i-au folosit ca nasturi pentru haină și o crenguță din care i-au făcut gurița.

          Pentru ca să nu-i fie frig, una dintre fetițe și-a dat jos fularul și l-a pus la gât noului lor prieten.  Pe înserat, fetițele au intrat în casă, lăsând omulețul de zăpadă singur, în grădină.

          Zâna Iarnă împreună cu doi îngerași ai lui Dumnezeu, cu care colinda lumea în lung şi-n lat cu sania ei trasă de cerbi albi, a zărit creația celor două fetițe şi s-a gândit să-i dea viaţă. Astfel, omuleţul de zăpadă a prins viaţă.

A doua zi, dimineaţa,         mama fetelor trebuia să facă de mâncare şi cum ele dormeau, iar piața  era destul de departe de casă,  nu putea să le lase singure. Se tot gândea oare cum să gătească mâncare fără ceapă, şi deodată auzi o voce.

      Omul de zăpadă a văzut tristeţea mamei şi s-a gândit să îi ofere nasul său roşu.

- Te rog să iei nasul meu, eu nu am nevoie de el, așa cum ai tu nevoie de el pentru a pregăti mâncarea!

          Mama a primit bucuroasă darul omului de zăpadă. Seara, Zâna Iarnă cu cei doi îngerași cu care călătorea l-au văzut stând fără nas pe omuleţul de zăpadă şi au înţeles ce s-a întâmplat. Atunci, pentru bunătatea lui, s-au gândit să-i ofere un dar special: un năsuc minunat, doi ochişori zâmbăreţi, precum şi dragostea tuturor copiilor. Cei doi îngerași i-au dăruit omulețului cea mai prețioasă comoară – INIMIOARA, cu ajutorul căruia să poată să supraviețuiască până la sosirea primăverii și prin care să lase copilașilor un dar ca aceștia să nu simtă lipsa lui până la următoarea iarnă!

            A doua zi, cele două fetițe de cum s-au trezit au ieșit în grabă să își îmbrățișeze omulețul de zăpadă și s-au bucurat foarte mult că l-au găsit unde l-au lăsat!

            Din acea seară în care Zâna Iarnă trimisă de către Dumnezeu împreună cu cei doi îngerași pe pământ ca să dea viață omulețului

de zăpadă, toţi copiii de cum apare prima zăpadă se grăbesc să

ridice oameni din fulgi de nea peste tot: în parcuri, pe străzi, în

curţile caselor şi se bucură de el ca de

cel mai bun prieten al lor!